O femeie de 69 de ani a fost accidentată grav de o mașină, duminică, pe Calea Burdujeni.
Potrivit polițiștilor, în jurul orei 11.00, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Burdujeni, din municipiul Suceava, ajuns în proximitatea unei treceri pentru pietoni, un bărbat de 38 de ani din judeţul Botoşani, a surprins şi accidentat grav un localnic de 69 de ani, angajat în traversarea părţii carosabile pe bicicletă, prin loc nepermis și fără să se asigure.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural”, precizează IPJ Suceava.