O casă de vacanță din Prisaca Dornei, comuna Vama, a fost distrusă de un incendiu, duminică. Militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit cu trei autospeciale cu apă și spumă pentru stingerea focului.
La sosirea echipajelor, ardea generalizat construcția din lemn, cu învelitoare din tablă, cu pericol de propagare la o anexă aflată în imediata apropiere. Incendiul a fost lichidat la ora 8:30.
Au ars casa de vacanță pe 100 mp, scările din lemn pentru accesul la un ponton pe 10 metri liniari, obiecte de mobilier și de uz casnic, articole de îmbrăcăminte, accesorii pentru pescuit și o barcă de agrement. S-au degradat învelitoarea din tablă și aproximativ 10 metri liniari din ponton.
„Cauza probabilă a incendiului a fost un foc deschis în spații închise, iar împrejurarea în care acesta a izbucnit va fi stabilită ulterior de către organele abilitate. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat clădirea anexă din apropiere”, arată ISU Suceava.