La Centrul de Vizitare al Parcului Naţional Călimani există o căsuţă tradiţională, veche de peste 80 de ani, adusă cu totul dintr-un sat din apropiere. Cei ce doresc să o viziteze pot descoperi cum trăiau înaintaşii noştri din zona de munte în urmă cu aproape cu secol, scrie Adevarul.
La data de 23 octombrie 2012, angajaţii Administraţiei Parcului Naţional Călimani au desfăşurat o acţiune de demontare a unei case tradiţionale, aflată pe Dealul Rusului din satul Plaiul Şarului, comuna Şaru Dornei, judeţul Suceava. Această casă a fost reasamblată la Centrul de Vizitare al Parcului Naţional Călimani şi poate fi vizitată de cei ce doresc să vadă cum trăiau înaintaşii noştrii, din zona de munte, în urmă cu un secol.
„La Centrul de Vizitare al Parcului Naţional Călimani s-a reuşit recoltarea şi reclădirea unei case vechi, care are cel puţin peste 80 de ani. Spaţiul este compartimentat în mod tradiţional, adică cămară şi casa de locuit propriu – zisă. Impresionant este faptul că s-a reuşit recoltarea mobilierului vechi tradiţional şi al câtorva obiecte de uz tehnic. Ne referim la tehnica tradiţională de prelucrare a laptelui, de prelucrare a lânei. Un cufăr tradiţional, o ladă de zestre tradiţională s-au adus aici”, a declarat Minorica Dranca, directorul Muzeului Etnografic din Vatra Dornei.
Aceasta a mai explicat că în fiecare căsuţă tradiţională exista o măciucă, un par cu un capăt mult îngroşat, care era folosit de oameni pentru a se apăra de animalele sălbatice sau de hoţi. De asemenea, icoana era nelipsită din odăiţele mici.
„Foarte important şi foarte pitoresc este prezenţa în odaie a acele măciuci care la caz de necaz te apăra pentru că în spaţiile muntoase, în care funcţionau asemenea căsuţe, în orice moment putea avea un atac al animalelor sălbatice sau chiar un atac ceva mai uman. Din nicio casă tradiţională fie ea locuinţă sezonieră pe vârful muntelui, fie o casă în mijlocul satului, nu trebuie să lipsească icoana, măcar una. Întotdeauna, deasupra icoanei se pune cel mai frumos ştergar ţesut, cusut, ca un fel de acoperământ, ca un fel de mijloc de protecţie a spiritului care se află în spatele icoanei”, a mai spus Minorica Dranca. Într-o căsuţă tradiţională de la munte trăiau nu de puţine ori peste 10 suflete. Organizarea extrem de bună, făcea ca fiecare obiect să aibă locul său, iar fiecare persoană îşi ştia pătraţica din modesta odaie.
Citeste mai mult: adev.ro/paxdwf