Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO & VIDEO! Ziua Drapelului, sărbătorită la Suceava printr-un ceremonial militar și religios

Ziua Drapelului Naţional al României a fost sărbătorită la Suceava printr-o ceremonie militară și religioasă organizată de către Prefectura Județului Suceava și Garnizoana Suceava.

Evenimentul a început la ora 10.00, în Piața Tricolorului, unde au participat veterani, cadre militare în rezervă şi în retragere, dar şi oficialități judeţene şi locale.

La eveniment au participat, alături de comandantul Garnizoanei Suceava, col. Mugurel Anton, prefectul Județului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, subprefectul Silvia Boliacu, vicepreședintele Consiliului Județean, Gheorghe Niță, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, șeful Insepctoratului pentru Situații de Urgență Suceava, general de Brigadă Ion Burlui, șeful Inspectoratului Județean de Poliție, comisar șef Adrian Buga, reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate, ai asociațiilor cadrelor militare în rezervă și retragere, ai asociațiilor veteranilor de război.
Prefectul Mirela Elena Adomnicăi a dat citire mesajului transmis de Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, cu ocazia Zilei Drapelului Național. 

like facebook, suceava, news, stiriZiua Drapelului Național a fost proclamată prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă țara noastră mai existând alte trei țări europene tradiționale cu steagul tripartit în mod egal și vertical: Franța, Italia și Belgia.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*