Un sucevean de 42 de ani a urcat băut la volan și a ajuns cu mașina într-un șanț. Totul s-a petrecut miercuri, pe raza satului Baineț, comuna Mușenița, când șoferul a condus autoturismul în șanțul de pe partea dreaptă a DJ 291 A.
Bărbatul, din municipiul Suceava, mirosea puternic a alcool și potrivit polițiștilor, „manifesta un comportament specific unei persoane ce a consumat băuturi alcoolice”.
Șoferului i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat testarea. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, însă, în prezența personalului de specialitate a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge .
El s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”.