Un individ a fost reținut de polițiști după ce a spart cutia milei de la o biserică. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu, marți, în timp ce acționa pe raza comunei Sucevița, un echipaj mixt poliție- jandarmi a identificat și reținut un bărbat de 58 de ani, din judeţul Vaslui, Gelu Vartolomei, recidivist, care, aflându-se într-un lăcaș de cult din localitate, a sustras din cutia milei suma de 165 lei.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea asupra sa o trusă cu scule și unelte folosite pentru furturi.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru stabilirea de măsuri preventive.