Marti 23 Aprilie 2024, Actualizat acum 113 zile 12:00 am

Biserica construită de Ştefan cel Mare la Suceava din lemnul stejarului care i-a salvat viaţa. De ce este deschis lăcaşul de cult doar de patru ori pe an

Foto: Cezar Suceveanu

În localitatea Mănăstioara din judeţul Suceava se află Biserica de lemn „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, cunoscută şi ca Schitul Mănăstioara. Lăcaşul de cult se află în pădurea Plăvălari, accesul spre această biserică fiind destul de greu. Unitatea de cult din Mănăstioara a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava începând cu anul 2015, scrie Adevarul.

like facebook, suceava, news, stiriExistă o legendă conform căreia, la mijlocul veacului al XV-lea, Ştefan cel Mare ar fi construit această biserică din stejarul ce i-ar fi salvat din calea oştenilor lui Petru Aron. În toamna anului 1451, tânărul Ştefan a participat alături de tatăl său, Bogdan al II-lea, la o nuntă în satul Reuseni, din judeţul Suceava. În noaptea nunţii, Petru Aron, fratele vitreg al părintelui lui Ştefan cel Mare, şi-a făcut şi el apariţia la nunta de la Reuseni. Însoţit de o ceată de mercenari, acesta l-a prins şi omorât pe Bogdan al II-lea, care la vremea respectivă era domnitorul Moldovei. Voievodului i s-a tăiat capul, după care oştenii lui Petru Aron au pornit pe urmele lui Ştefan cel Mare. Acesta s-ar fi ascuns în scorbura unui stejar aflat dintr-o pădure din apropiere şi astfel a scăpat cu viaţă.

Citeste mai mult: adev.ro/pa36zw


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*