În perioada 06-07 iunie, poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul I.P.J. Suceava și ai subunităților teritoriale de poliție, împreună cu reprezentanții Gărzii de Mediu Suceava și ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, au organizat o acțiune punctuală, în sistem integrat, pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol şi a faptelor ilegale de manipulare şi comercializare a produselor şi subproduselor din peşte, precum şi asigurarea unor condiţii de piaţă corecte şi de siguranţă alimentară.
Au fost efectuate 70 de controale, din care: 46 la societăţi comerciale, 15 în piețe, târguri, oboare, alte locuri și 9 la amenajări piscicole şi asociaţii de profil.
Tot în cadrul acțiunii au fost verificate 45 de autoturisme și au fost legitimate 100 de persoane.
Au fost verificate 20 de autorizaţii, licenţe și permise de pescuit și a fost constatată o infracţiune.
Au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.780 lei.
De asemenea, au fost indisponibilizate bunuri, în valoare de peste 5.000 lei, constând în: 28,14 kg de pește și 185 unelte de pescuit (plase monofilament cu diverse lungimi și lățimi, tip ecran și crâsnic).
La 07.06.2018, a fost identificată în incinta Centrului Comercial „Bazar” din municipiul Suceava o tarabă, aparținând unei persoane fizice autorizate din localitate, unde erau expuse spre vânzare diferite unelte și scule pentru pescuit. În urma verificărilor, echipa de control a identificat 185 de unelte de pescuit fără documente de proveniență, după cum urmează: 34 plase monofilament cu diverse lățimi și lungimea totală de 1.020 m, 107 plase monofilament tip ecran și 44 plase din material textil tip crâsnic. Bunurile în valoare de circa 5.000 de lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „deținerea în vederea comercializării a uneltelor de plasă tip monofilament”, faptă prevăzută și pedepsită de O.U.G. nr.23/2008.