Un bărbat de 43 de ani, din comuna Preutești, a urcat băut la volan, a intrat cu mașina într-un podeț, apoi a fugit de la locul accidentului, abandonându-și soția în mașină.
Miercuri seară, Secţia 12 Poliţie Rurală Preutești a fost sesizată despre faptul că, pe DJ 208, din comuna Preutești, un autoturism a intrat într-un podeț , în urma accidentului, rezultând doar pagube materiale.
Polițiștii au identificat autoturismul implicat în accident şi pe soţia conducătorului auto, o femeie de 36 de ani din comuna Preuteşti. Conducătorul auto, un bărbat de 43 de ani, a fost căutat pe raza localității de domiciliu, dar nu a fost găsit, acesta prezentându-se ulterior la sediul poliţie, unde, a fost testat cuaparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-aurecoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
El s-a ales cu dosar penal pentru că a condus sub influența alcoolului.