Sfârșitul săptămânii precedente a marcat și finaliazarea alegerilor interne din majoritatea organizațiilor locale ale Partidului Social Democrat Suceava. Astfel, sâmbătă 26.05 în prezența președintelui organizației județene, senatorul Ioan Stan, a avut loc Conferința de alegeri a Organizației municipale Vatra Dornei. Tot în calitate de invitați au mai fost prezenți și senatorul Virginel Iordache, subsecretarul de stat Cristian Șologon precum și primarii PSD și președinții organizațiilor locale PSD din Bazinul Dornelor.
Conferința a fost un moment de bilanț al ultimilor 4 ani de activitate politică, evaluare a activităților organizației și a rezultatelor din alegeri. Președintele Ioan Stan a apreciat activitatea depusă de organizație concretizată prin rezultatul foarte bun la alegerile generale din decembrie 2016, rezultat ce evidentiază și un progres remarcabil în zona de munte, dovadă că mesajul social democrat au fost receptat și apreciat.
Cei peste o sută de delegați au reconfirmat prin vot pentru funcția de președinte al organizației pe inginerul Gheorghe Apetrii. Tot prin vot a fost confirmată componența noului birou executiv ce va conduce organizația pentru următorii patru ani.
În continuarea lucrărilor conducerea nou aleasă precum și ceilalți vorbitori si-au exprimat convingerea în unitatea PSD ca o garanție a implementării programului de guvernare asumat.
Și la Mălini au avut loc alegeri pentru conducerea organizației locale, organizație care a fost reconstituită acum în urma dizolvării ei prin decizia Comitetului executiv județean din ianuarie 2017. Echipa nou aleasă va avea în frunte pentru următorii patru ani pe domnul Adrian Ungureanu.