Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Harta celor mai mici salarii: în Suceava unu din doi salariaţi primeşte salariul minim pe economie

Mai mult de o treime dintre angajaţii din România – adică peste 1,8 milioane de persoane – câştigă salariul minim pe economie de 1.162 de lei net pe lună, arată datele prelucrate de ZF pe baza informaţiilor de la Inspecţia Muncii, scrie zf.ro.

Distribuţia investiţiilor străine din ultimii ani a adâncit decalajele de salarii dintre judeţe, astfel că în Suceava jumătate dintre salariaţi primesc salariul minim pe economie, în timp ce în Braşov doar unu din patru angajaţi are salariul minim pe contractul de muncă.

like facebook, suceava, news, stiriPersonal, nu cred că există salariul minim pe economie în condiţiile pieţei muncii actuale, pentru că dacă ne uităm la cerere şi la ofertă, observăm că este o piaţă a candidatului. Majoritatea angajatorilor oferă un sistem de bonusare care compensează veniturile nete de care au nevoie angajaţii pentru a avea o viaţă decentă, fie că le oferă bonusuri de productivitate, de prezenţă sau care poartă altă denumire“, a spus Florin Godean, country manager al firmei de recrutare şi de închiriere de forţă de muncă în regim temporar Adecco România.

În prezent, salariul minim net este de 1.162 de lei pe lună, în creştere cu 97 de lei faţă de anul 2017.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Harta celor mai mici salarii: în Suceava unu din doi salariaţi primeşte salariul minim pe economie | Moldova24

Lăsați un comentariu

*