Un accident rutier a avut loc miercuri seară, într-o intersecție din municipiul Suceava. Un comunicat al IPJ Suceava arată că în timp ce conducea autoutilitara pe strada Bistriței din municipiul Suceava, ajuns la intersecţia cu strada Viitorului, un localnic de 43 de ani, a efectuat manevra de întoarcere peste marcajul longitudinal simplu continuu ce desparte sensurile de deplasare, moment în care, a intrat în coliziune cu bicicleta condusă regulamentar de un minor de 16 ani din municipiul Suceava.
Din accident, a rezultat rănirea uşoară a minorului, care a fost fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Șoferul nu era băut.