Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Un funcționar dintr-o primărie din Suceava, găsit în incompatibilitate de ANI

agentia nationala de IntegritateUn funcționar public din cadrul Aparatului de specialitate al primarului comunei Fundu Moldovei  a fost găsit în incompatibilitate de inspectorii Agenției Naționale de Integritate.

Este vorba despre Mihai Matei, care, potrivit ANI, în perioada exercitării funcției publice de consilier juridic a desfășurat activități remunerate în baza unor contracte de asistență juridică încheiate cu instituții publice, pentru prestarea de activități cu caracter juridic, care sunt în legătură directă cu atribuțiile exercitate în calitate de funcționar public, potrivit fișei postului.

like facebook, suceava, news, stiri„Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) și ale art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003”, arată inspectorii ANI.

 art. 94, alin. (1) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii publice sau calităţi decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate public. (2) Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice”;
·  art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului”;

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Un funcționar dintr-o primărie din Suceava, găsit în incompatibilitate de ANI | Moldova24

Lăsați un comentariu

*