Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

Un șofer a ajuns pe mâna procurorilor după ce a condus beat și cu viteză un autoturism

Un șofer a ajuns pe mâna procurorilor după ce a condus beat un autoturism, dar și cu o viteză foarte mare. La data de 17 mai 2018 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane de sex masculin pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. iar la aceeaşi dată a fost luată măsura controlului judiciar faţă de acesta.

like facebook, suceava, news, stiriPotrivit anchetatorilor,  Ion Filote, la data de 24 aprilie 2018, a condus pe drumurile publice de pe raza jud. Suceava un autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, fapta fiind constatată de organele de poliţie pe raza comuna Fîntîna Mare, urmare a sesizării unui alt conducător auto care l-a observat pe inculpat conducând autoturismul cu viteză excesivă şi având o deplasare sinuoasă. Bărbatul avea o alcoolemie de 1,41 mg/l în aerul expirat.

„Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat al procurorilor.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Un șofer a ajuns pe mâna procurorilor după ce a condus beat și cu viteză un autoturism | Moldova24

Lăsați un comentariu

*