Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Suceveanul care și-a ucis familia își devalizase firma cu 400.000 de lei. Ce daune morale îi cer socrii săi

Socrii ucigașului sucevean, stabilit la Brașov, îi cer 2 milioane de euro despăgubiri morale. Florin Buliga, care și-a ucis soția și pe cei doi copii ai lor pe când aceștia dormeau, a aflat de dincolo de gratii că părinții femeii omorâte s-au constituit parte civilă în dosar. Autorul triplului asasinat este în continuare la Spitalul Penitenciar Jilava-București pentru expertiza psihiatrică, procedură medicală care este în derulare, scrie Libertatea.

like facebook, suceava, news, stiriPărinții Monicăi Buliga, soția criminalului de la Brașov, sora femeii ucise în somn cu mai multe lovituri de cuțit, dar și un văr de-al victimei au anunțat autoritățile judiciare că vor să se constituie parte civilă în procesul în care va fi judecat Florin Buliga. În acest sens, ei au depus la dosar un document prin care cer de la autorul triplului asasinat nu mai puțin de 2 milioane de euro daune morale.

Documentul semnat de cele trei persoane a ajuns la dosar. E vorba de 2 milioane de euro daune morale care i se cer autorului triplului asasinat. Dacă familia femeii ucise va primi acești bani, rămâne de văzut, e doar la aprecierea instanței care va judeca dosarul”, ne-au dezvăluit surse judiciare.

În tot acest timp, contabilii care lucrează la firma lui Florin Buliga cercetează în amănunt situația financiară a societății, despre care cel care și-a răpus întreaga familie în somn spunea că este prosperă și că-i aduce mari beneficii. Experții în finanțe au descoperit că lucrurile nu stau deloc așa. Ba mai mult, din firmă lipsesc 400.000 de lei, bani pe care, în timp, i-a luat Buliga.
Banii au fost luați de Buliga, fie sub formă de produse pe care le-a vândut, dar a căror contravaloare nu a mai pus-o în conturi, fie a luat pur și simplu diverse sume de bani. Tot timpul a mințit, spunând că firma aduce profit. Lui îi aducea profit, pentru că lua bani să trăiască bine. De fapt, a devalizat-o cu bună știință ”, ne-au spus apropiați ai familiei.

Ancheta care care își continuă cursul conform procedurilor judiciare a mai scos la iveală o ”omisiune” în declarațiile  lui Florin Buliga. În dimineața zilei în care și-a măcelărit soția și pe cei doi copii ai lor, Ștefan și Ioana , criminalul a fost să se relaxeze la Sfinxul din Bucegi.

”M-am dus să mă încarc pozitiv”, spune Buliga acum. Faptul că ucigașul a fost acolo, pe platoul de la peste 2.200 de metri altitudine, o demonstrează diagramele de localizare ale telofonului său mobil, care au ajuns la dosar ca probe. În aceeași zi, criminalul a trecut și pe Mănăstirea Șinca, unde, s-a spus, ar fi vrut să se sinucidă, dar a renunțat.

Florin Buliga este încă la Spitalul-Penitenciar Jilava
Criminalul Florin Buliga este în continuare la Spitalul Penitenciar Jilava-București, unde medicii legiști de la INML ”Mina Minovici” continuă să-l examineze și să-l supună unor teste menite să-i stabilească discernământul.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*