Un individ a reclamat că i-a fost furat BMW-ul. Motivul pentru care a fost arestat

10 mai 2018

Un individ de 41 de ani, din Dolhasca, care a reclamat că i-a fost  furat autoturismul BMW a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, miercuri, la propunerea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni. Dorin Știrbăț este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „inducerea în eroare a organelor judiciare” şi „influenţarea declaraţiilor”.

like facebook, suceava, news, stiriPotrivit anchetatorilor, în noaptea de 02 spre 03 mai 2018, acesta a condus pe drumuri publice de pe raza judeţelor Suceava, Iaşi şi Neamţ autoturismul ce îi aparţine, înmatriculat în Bulgaria, iar când s-a încercat oprirea sa de către lucrătorii de poliţie, a părăsit în fugă autoturismul, nemaiputând fi identificat imediat după aceasta.

La scurt timp, inculpatul a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul nereal că autoturismul i-a fost sustras, iar în cadrul cercetărilor efectuate cu privire la fapta sesizată, a încercat prin constrângere să determine o altă persoană să declare, necorespunzător realităţii, că aceasta i-ar fi sustras autoturismul şi l-a condus pe drumurile publice, urmărind astfel să se sustragă de la urmărirea penală cu privire la infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Fălticeni a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 zile.

„Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, susțin procurorii.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Un individ a reclamat că i-a fost furat BMW-ul. Motivul pentru care a fost arestat”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia