Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

FOTO Un tir din Suceava s-a răsturnat în Pasul Tihuța

Un TIR încărcat cu pământ pentru flori s-a răsturnat în marți seară, pe DN17, în Pasul Tihuța, într-o curbă deosebit de periculoasă. Se pare că șoferul TIR-ului a pierdut controlul volanului, a ajuns pe contrasens, unde s-a răsturnat. Acesta a fost ușor rănit, potrivit Bistrițeanul.ro.

„Piatra Fântânele, km 105+200 m, curbă deosebit de periculoasă, blocate sensurile de urcare din cauza unui TIR care a pierdut controlul, a pătruns pe contrasens, unde s-a răsturnat”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

TIR-ul este înmatriculat în județul Suceava, dar accidentul s-a produs pe raza județului Bistrița Năsăud. Se pare că șoferul avea cu el un cățeluș, care a fost salvat de către pompieri. Aceștia au fost nevoiți să spargă geamul cabinei pentru a putea intra și salva animalul.like facebook, suceava, news, stiri

Cel mai probabil vor mai dura câteva ore bune până când șoseaua va fi degajată. Asta pentru că este nevoie de intervenția unei macarale.

„Din cauza unor scurgeri de combustibil pe carosabil, care s-au produs în urma răsturnării TIR-ului, un echipaj de pompieri militari de la Garda de Intervenție Prundu Bârgăului, a rămas la fața locului în vederea monitorizării, pentru a se evita producerea unei noi situații de urgență, a declarat Cristina Răcilă, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO Un tir din Suceava s-a răsturnat în Pasul Tihuța | Moldova24

Lăsați un comentariu

*