Șapte indivizi care făceau parte dintr-o rețea de traficanți de droguri au fost condamnați definitiv, vineri, de Curtea de Apel Suceava.
Cristian Mihai Rădoi și Emil Andrei Sima au primit câte nouă ani și nouă luni de închisoare, Bogdan Cristian Mihai a primit zece ani, cinci luni și zece zile de închisoare, Florin Ionel Constantinescu va sta după gratii doi ani, opt luni și 20 de zile, George Anghel -doi ani și opt luni, Ionuț Daniel Dinu- un an, șase luni și 20 de zile, Adrian Pascu- cinci ani și patru luni.
Decizia instanței este definitivă.
Rețeaua a fost destructurată în iunie 2015 după ce anchetatorii au descoperit că aduceau droguri cu autocarul din Viena. Cristian Rădoi, Emil Sima, George Anghel, alături de ceilalți indivizi, au adus din Viena cu autocarul firmei Eurofratello 27,16 grame de cocaină şi 961,9 grame de cannabis.
Pe 17 iunie 2015, poliţiştii din cadrul Biroului de Combatere a Crimei Organizate Suceava – Serviciul Antidrog, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, cu sprijinul unor lucrători din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Serviciul Acţiuni Speciale Suceava, Serviciul pentru Acţiuni Speciale Suceava şi ai Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Bucureşti, au făcut şapte percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov şi au pus în executare cinci mandate de aducere, potrivit unui comunicat al DIICOT.
Indivizii, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, au fost ridicaţi şi duşi la audieri. La percheziţii, au fost găsite droguri de risc, cântare electronice, recipiente de depozitare a drogurilor, telefoane mobile, laptopuri şi cartele SIM, dar şi sume de bani în lei şi valută.