Persoanele singure cu venituri mici ar putea primi un ajutor lunar din partea autorităților locale pentru plata serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.
Ajutoarele se vor acorda în limita a 75 litri de apă/persoană/zi, apă uzată evacuată la rețeaua de canalizare, iar sumele necesare acordării acestor ajutoare vor proveni de la bugetul local.
Familiile sau persoanele singure care primesc ajutor social vor beneficia de un ajutor lunar care va acoperi cel puțin 50% din costul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare, scrie AvocatNet.
Venitul lunar al familiei se stabilește pe baza veniturilor tuturor membrilor acesteia din luna anterioară lunii în care s-a făcut cererea pentru acordarea ajutorului lunar.
Limitele de venituri până la care se acordă ajutorul lunar pentru plata apei și canalizării sunt cele prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, respectiv 1,572 ISR în cazul familiilor și 2,164 ISR pentru persoanele singure. ISR este indicatorul social de referință, iar în acest an are valoarea de 500 de lei, ceea ce înseamnă că limita veniturilor pentru familii va fi de 786 de lei, în timp ce pentru persoanele singure, limita venitului va fi de 1.082 de lei.
Valoarea ajutorului lunar pentru plata serviciilor de alimentare și modalitatea de decontare a acestuia se stabilesc printr-o hotărâre a consiliului local, iar acordarea ajutorului se face prin dispoziția primarului, la solicitarea celor interesați.
Suplimentar, proiectul legislativ mai prevede și posibilitatea acordată persoanelor singure sau familiilor cu venituri mai mici decât salariul minim pe economie (1.900 de lei) de a deconta, parțial sau chiar integral, costurile legate de branșarea sau racordarea la sistemul de alimentare cu apă și canalizare.
Sursa: Romaniatv.net