Un echipaj din cadrul Biroului Rutier Suceava a oprit, vineri, pentru control pe str. Calea Unirii din municipiul Suceava, autoturismul condus de un tânăr de 23 de ani, din comuna Dumbrăveni.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava.