Localnicii din cartierul Burdujeni, municipiul Suceava, se arată scandalizați de numărul mare al maidanezilor de pe străzi. Oamenii se tem că animalele ar putea să le atace copiii și sunt nemulțumiți că reprezentanții Primăriei nu iau nicio măsură în acest sens.
„O mare problemă cu care se confruntă cartierul Burdujeni și sincer de multă vreme nu am văzut să se ia măsuri în privința asta. Oricât ar părea de nevinovați, când trebuie să treci pe lângă o așa haită, cam îți pui viața în pericol”, a precizat Emanuel Drăgoi, care a fotografiat animalele.
El a precizat că nici nu a reușit să îi fotografieze pe toți întrucât mai erau șapte câini printre mașini.
„Pe data de 14 februarie 2018, am înaintat Primăriei Suceava, Serviciul Ecarisaj, o hârtie prin care am solicitat să se rezolve această problemă pentru Asociatia de Proprietari nr.34 Suceava, având nr. de înregistrare 5591, dar nici un răspuns….încă”, a spus Alex Munteanu.
Veniti si luati si de pe str bujorilor.Sunt foarte multi caini.Uneori nu poti iesi din casa din cauza cainilor.