Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Polițiștii suceveni susțin că sunt nevoiți să dea amenzi în loc de avertismente. Află motivul!

Polițiștii suceveni susțin că sunt nevoiți să dea amenzi în trafic în loc de avertismente. Și asta pentru că după fiecare avertisment dat, aceștia trebuie să întocmească un raport în care să explice de ce nu au dat amendă.

Bogdan Bănică, vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS, arată că o dispoziţie semnată de comisarul şef de poliţie Adrian Buga, împuternicit şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, precizează că poliţiştii rutieri trebuie să anexeze la raportul de activitate, o notă la ieşirea din serviciu, prin care  să explice de ce au dat amendă.

like facebook, suceava, news, stiri„Agenţii constatatori (agenţi şi ofiţeri de poliţie rutieră, inclusiv de la structurile de ordine publică având atribuţii pe linie de poliţie rutieră) vor întocmi o notă la ieşirea din serviciu, anexă la raportul de activitate, în care vor exemplifica fiecare caz în care au aplicat sancţiunea constând în avertisment motivând corespunzător decizia privind aplicarea avertismentului, prin raportare la criteriile de individualizare a sancţiunii prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001. Notele întocmite vor fi înaintate în ziua următoare către Serviciul Rutier pentru analiză, prin raportare la art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001”, se arată în dispoziţie.

„Au trecut și sărbătorile și tot nu am obținut o anulare a Dispoziției de noaptea minții emisă de IPJ Suceava, prin care se solicită polițiștilor rapoarte suplimentare în cazul aplicării sancțiunii cu AVERTISMENT, cu scopul evident de a-i determina să aplice sancțiuni cu AMENDĂ. Reamintesc că acest lucru nu este prevăzut în nicio normă legislativă, ci doar așa i-a fătat mintea unuia că legea trebuie modificată cu/de la sine putere”, susține Bănică.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*