Un șofer de 47 de ani a fost declarat inapt medical pentru a conduce, dar asta nu l-a oprit să se urce la volan. Joi după-amiază, în timp ce conducea autoturismul pe strada Republicii din municipiul Suceava, un localnic de 47 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar.
Din accident nu au rezultat victime, ci doar avarierea celor două autovehicule.
„În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere reţinut din 09.11.2017, întrucât a fost declarat „Inapt medical” pentru a conduce autovehicule. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural”, precizează IPJ Suceava.