Președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava estimează, în acest an, 330.000 de pasageri pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava. Șeful administrației județene a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că în primul trimestru al acestui an, au fost peste 70.000 de pasageri. Dintre aceștia, peste 6.000 de pasageri au fost din Ucraina.
Cele mai rentabile curse au fost spre Londra, cu un grad de încărcare de 96%, Milano-Bergamo, cu 93%, Roma, cu 91%, şi Bologna, cu 80%.
„Continuăm proiectele de dezvoltare ale aeroportului, studiul de fezabilitate a intrat în linie dreaptă ca să dăm drumul la procedurile privind proiectul tehnic și demararea licitației pentru execuție. Din studiu a rezultat o valoare de 17 milioane de RON pentru terminalul nou pe care vrem să-l construim, în suprafață 1.670 de mp, asta-i suprafața desfășurată, el vine pe două nivele, din care la plecări interne avem o suprafață de 141 de mp, la plecări și sosiri externe 784 mp, care se înmulțește cu doi pentru că este la parter și la etaj”, a spus președintele CJ, Gheorghe Flutur.
Astfel, noul terminal are două plecări externe și o sosire și o plecare internă. Durata de execuție este 12 luni.