Un autoturism de teren, ticsit cu țigări de contrabandă, a fost găsit abandonat la Nisipitu. Luni, un echipaj de frontieră de la Brodina a observat, în apropierea frontierei de stat, pe raza localității Nisipitu, un autoturism de teren, marca Mitsubishi Shogun, înmatriculat în Marea Britanie, abandonat.
Din primele verificări, în autoturism au fost observate mai multe colete cu țigări, fapt pentru care acesta a fost dus la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 7.370 pachete, marca Marble, în valoare de 86.229 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
Autoturismul folosit la activitatea infracțională, în valoare de 4.500 lei, a fost indisponibilizat la sediul sectorului până la finalizarea cercetărilor.