Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Social democrații suceveni îi răspund lui Cadariu în privința extinderii conductei de gaz de la Vatra Dornei: „atinge culmea ipocriziei”

Social democrații suceveni îi răspund senatorului Daniel Cadariu în privința extinderii conductei de gaz de la Vatra Dornei, care a transmis un comunicat de presă în care arată că PSD este răspunzător de nefinalizarea unor investiții importante din județul Suceava.

like facebook, suceava, news, stiriDeși a promis încă din anul 2012 că va aduce gazul metan în municipiul Vatra Dornei, în prezent, la 6 ani distanță, “a reușit” performanța să amâne acest lucru pe o perioada nedefinită, la fel cum se întâmplă cu multe alte proiecte așteptate cu disperare de către suceveni”, susținea Cadariu.

La rândul lor, social democrații susțin că senatorul PNL face execiții de imagine în presă și își consumă energia doar pentru a-i înșela pe suceveni și, „atingând culmea ipocriziei, atribuie guvernării PSD vina pentru întârzierea acestui proiect deși, de-a lungul timpului, el, șeful lui de partid și guvenul PDL au fost cei care au obstrucționat direct acest proiect”.

„Am crezut că atitudinea dumnealui este dictată de o simplă demagogie politică și de ordinul superiorilor din partid. Dar întrebările pe care le ridică ne conving că, deși a fost implicat direct în rezolvarea acestei probleme în calitatea pe care a avut-o la Consiliul Județean Suceava, dumnealui nu poate să înțeleagă realitatea. El afirmă că în perioada 2012-2017 guvernele PSD nu au emis o hotărâre de guvern pentru scoaterea din fondul forestier a terenurilor necesare acestei investiții. Dacă l-ar fi întrebat pe colegul său de partid, primarul municipiului Vatra Dornei, ar fi aflat că acest lucru nu a fost posibil deoarece abia în vara anului trecut s-a obținut acceptul de la ultimul proprietar de teren din zona forestieră respectivă. Senatorul liberal ridică și probleme de ordin tehnic, precum că s-ar putea avansa doar pe anumite sectoare cu construcția acestei conducte. Decența l-ar obliga să lase detaliile tehnice pe seama specialiștilor. Dumnealui acuză PSD chiar și de nerezolvarea litigiului existent în instanță între Direcția Silvică Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, idee ce subliniază încă o dată ipocrizia liberală care clamează pe la toate colțurile că PSD dorește diminuarea independenței justiției. Dorim să-i informăm pe suceveni că cei care au împiedicat derularea acestei investiții au fost chiar acești lideri județeni liberali (foști PDL) care, având funcția de ministru al Agriculturii și Pădurilor, nu au aprobat scoaterea din fondul forestier a terenului necesar și care, având funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, au cedat în mod nefiresc conducta de gaze, proprietatea primăriilor sucevene, unei societăți cu capital mixt public-privat Transgaz SA la ordinul guvernului PDL Boc. Acestei demagogii ieftine și acestei lipse de implicare reală în rezolvarea problemelor parlamentarii social-democrați sucevenile opun demersuri concrete și poartă și în aceste zile discuții cu cei care ar putea determina găsirea unei soluții: reprezentanții Direcției Silvice Suceava și reprezentanții Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, reprezentanții Ministerului Economiei și ai Tansgaz”, se arată într-o informare a PSD.

Senatorul Daniel Cadariu, despre aducerea gazului metan la Vatra Dornei: PSD “a pus cruce” unei alte investiții din județul Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*