Acoperișul unei case din localitatea Pârteștii de Jos a luat foc, duminică seară, din cauza unei aeroterme lăsată sub tensiune.
Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Solca, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Solca și Comănești, au intervenit cu patru autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Pârteștii de Jos.
La sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei, cu pericol de propagare la întreaga construcție și la anexele gospodărești.
Incendiul a fost lichidat la ora 23:05.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric, produs la o aerotermă lăsată sub tensiune, spun pompierii.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, o șură și un grajd.