Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Reparații și plombări pe drumurile județene. Vezi unde se va interveni cu prioritate!

Angajații de la Drumuri Județene vor efectua mai multe lucrări de reparații și plombări pe drumurile din județul Suceava, în perioada următoare.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, împreună cu vicepreședintele Viorel Seredenciuc, a convocat echipa de la Drumuri Județene și le-a cerut să finalizeze în cel mai scurt timp, și să prezinte un calendar actualizat al acțiunilor de plombare și reparații a tronsoanelor de drumuri județene care au fost afectate puternic de înghețul din iarna târzie.

like facebook, suceava, news, stiri„Cum în zona de munte topirea zăpezilor face ca drumurile să fie umede pe sectoare importante, în primele zile se va interveni cu mai multe echipe pe tronsoane de drum de la șes și acolo unde sunt deja uscate.  Sunt foarte multe locuri unde trebuie intervenit și vom interveni, pe Suceava-Dolhasca, Rădăuți, până la Bilca și legătură cu Volovățul, apoi pe zona Fălticeniului, pe Dolhești, Valea Bourei. Și multe, multe altele. Vremea nu ne-a ajutat, dar trebuie să intervenim urgent, pentru că se apropie Sărbătorile de Paște și traficul va fi intens. De asemenea am avut discuții cu cei de la Drumuri Naționale, cărora le-am cerut să intervină pe porțiunile unde sunt găuri în asfalt, pe Suceava-Vatra Dornei-Tihuț, pe Păltinoasa – Marginea-Putna, Adâncata-Zvoriștea, Drăgușeni-Fălticeni, drumuri naționale. Am solicitat să se țină seama că va crește mult traficul prin numărul mare de turiști care se anunță și în acest an, de Paște, în Bucovina, și că mai au puțin timp.  Lucrările vor continua după Paști, vom ataca toate porțiunile de drum pentru a le aduce la starea normală”, a precizat Flutur.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*