Poliţia Municipiului Rădăuți în cooperare cu poliţiile orăşeneşti Siret și Vicovu de Sus au organizat, joi, o acţiune pe raza de competență pentru reducerea riscului rutier datorat conducerii de vehicule de către persoane aflate sub influenţa alcoolului, a excesului de viteză şi a abaterilor bicicliştilor şi conducătorilor de mopede.
Astfel, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, s-a constatat săvârşirea unei infracţiuni şi au fost aplicate 77 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 21.460 lei.
S-au reţinut 3 permise de conducere, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare şi a fost ridicat 1 set de plăcuțe cu număr de înmatriculare.