Două unități bancare au depus oferte pentru licitația privind creditul de 25 milioane de lei pe care vrea să-l contracteze Primăria Suceava pentru finanțarea unor investiții în municipiu. Este vorba despre CEC Bank şi BCR.
Potrivit primarului Ion Lungu, ofertele sunt în faza de evaluare, și se așteaptă să se decidă un câştigător, după care municipalitatea va face lobby la Comisia de Împrumut de la Ministerul Finanţelor, pentru a obține obţine avizul acesteia pentru folosirea împrumutului.
Creditul va fi luat pe o perioadă de zece ani și va fi folosit pentru mai multe lucrări: drumuri și parcări în cartierul de locuințe pentru tineri în zona Tătărași, rețeaua de gaz metan în Burdujeni Sat și cartierul Tineretului, acoperiș-modernizare Piața Burdujeni, modernizarea străzii Bogdan Vodă, modernizarea străzii Mihai Sadoveanu, reabilitarea monumentului ecvestru Ștefan cel Mare, construcție centru de documentare și informare la Colegiul Național „Petru Rareș”, sala de gimnastică la Colegiul de Informatică „Spiru Haret”, reabilitarea sistemului de transport distribuție a energiei termice în municipiul Suceava, amenajarea serei floricole, extinderea rețelei de alimentare cu apă pe strada Traian Țăranu.
„Sigur, o serie de lucrări sunt în curs de desfăşurare. Noi avem baza legală să punem bani de la Primărie până obţinem avizele Comisiei de împrumuturi, iar ulterior putem rectifica hotărârea de Consiliu Local, să o ajustăm în funcţie de sumele pe care le-am cheltuit”, a declarat Ion Lungu.