O femeie de 67 de ani, din municipiul Suceava, a fost înșelată de un individ prin metoda instalatorul sau angajatul de la firme de utilităţi.
La data de 20 martie, în timp ce se afla singură în locuinţă a deschis şi permis accesul în imobil unei persoane necunoscute, care s-a prezentat ca fiind angajatul unei societăţi şi sub pretextul unui control al instalaţiei de încălzire i-a solicitat suma de 662 lei.
După ce a primit banii acesta a părăsit în grabă locuinţa motivând că merge să completeze chitanţa, ulterior persoana vătămată realizând că a fost victima unei înşelăciuni.
„S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „înşelăciune””, arată IPJ Suceava.