Producătorul de mezeluri Killer din comuna Horodnic de Jos, judeţul Suceava, o companie deţinută de Alexandru Scheul, a vândut preparate din carne de circa 15 mil. euro în 2017, sărind marile reţele comerciale. Killer deţine 17 magazine proprii din judeţele Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, scrie zf.ro.
„Nu am intrat la raft pentru că sunt condiţii inacceptabile. Ni s-a ceut 40% discount ca să intrăm în supermarket. Eu am un adaos de maximum 6% la produsele mele din care suport şi eventualele pierderi. Cu un discount de 40% eşti sortit pieririi din prima săptămână”, a spus Alexandru Scheul.
Anul acesta managementul Killer se mulţumeşte cu o stagnarea a cifrei de afaceri din cauza scumpirii materiei prime, în special a cărnii de vită, al cărei preţ creşte cu 20-30% în fiecare an.
„Prin 2003 fermierii se programau să îşi aducă vacile la abatorul nostru cu trei luni înainte. Acum tai una sau două vaci pe zi. Oamenii şi-au redus efectivele pentru că nu făceau faţă preţurilor concurenţiale din import”, a spus el.