Un bărbat din Marginea și unul din Horodnic de Sus au amendați pentru că au fost prinși, sâmbătă, cu lemne fără documente.
La 17.03.2018, ora 11.40, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control pe un DC neclasificat de pe raza comunei Marginea, autoutilitara condusă de un localnic de 26 de ani, care a prezentat pentru control documentele personale, precum și cele de însoțire pentru materialul lemnos transportat, respectiv avizul de însoțire emis legal la data de 17.03.2018, orele 10.40, pentru cantitatea de lemn transportată.
Ulterior, la ora 13.59, pe timpul serviciului, patrula de poliție a oprit aceeași autoutilitară încărcată cu material lemnos ce se deplasa pe DN 17A, din direcția Sucevița către centrul comunei Marginea, ocazie cu care, în urma interogării aplicației informatice a constatat faptul că, pentru autoutilitară a fost emis un singur cod unic.
În cauză s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul că, bărbatul transporta ilegal cantitatea de 16,93 m.c. lemn rotund pentru cherestea de esență fag.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 5.112 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Marginea.
La 17.03.2018, ora 15.00, o patrulă din cadrul Poliției orașului Solca a oprit pentru control autoutilitara condusă de un tânăr de 20 de ani din comuna Horodnic de Sus, care transporta material lemnos.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, bărbatul transporta în plus față de cantitatea prevăzută în avizul de însoțire, 1,24 m.c. lemn de foc de esență fag.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în plus, în valoare de 171 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Solca.