Mai mulți șoferi au chefuit cu mult alcool, iar apoi au urcat nestingheriți la volan. Polițiștii i-au tras pe dreapta, însă, și le-au întocmit dosare penale.
La data de 02.03.2018, ora 22.30, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DC Groseri, din comuna Horodnic de Sus, autoturismul condus de un localnic de 47 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
La data de 03.03.2018, ora 01.50, un echipaj din cadrul Poliției orașului Siret a oprit pentru control pe str. Lațcu Vodă din localitate, autoturismul condus de un localnic de 29 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
La 02.03.2018, ora 23.50, un echipaj din cadrul Poliţia municipiului Vatra Dornei, a oprit pentru control pe DC 75D, din comuna Dorna Candrenilor, autoturismul cu număr de circulaţie provizoriu, condus de un localnic de 24 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, în prezenţa personalului medical, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ce va fi soluționat procedural.
La data de 04.03.2018, ora 00.30, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Suceava a oprit pentru control pe B-dul 1 Mai din localitate, autoturismul înmatriculat în străinătate, condus de un localnic de 28 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.