Agenția Națională de Meteorologie a emis, joi după-amiază, o nouă avertizare de tip Cod portocaliu valabilă și pentru județul Suceava.
Potrivit acesteia, în intervalul 1 martie, ora 14.30- 2 martie, ora 11.00, se vor înregistra temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât și ziua în Moldova, estul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea și local Oltenia;
În Moldova, estul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea și local în Oltenia, gerul va fi persistent în cea mai mare parte a intervalului, iar valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă.
Temperaturile maxime se vor situa frecvent între -12 și -6 grade, iar cele minime se vor încadra în general între -22 și -12 grade, izolat mai coborâte, sub -25 grade.
În cursul nopții de vineri spre sâmbătă (2/3 martie) temperaturi sub pragul de ger (-10 grade) se vor înregistra în Moldova și izolat în restul teritoriului.