Având în vedere colaborarea instituțională dezvoltată între Consulatul General al României la Cernăuți și Muzeul Bucovinei, în urma parteneriatului de promovare a proiectelor culturale dedicate obiceiurilor și tradițiilor de primăvară, Serviciul Etnografie din cadrul Muzeului Bucovinei va organiza la Cernăuți, pe 1 Martie 2018, expoziția OBICEIURI, TRADIȚII ȘI SUPERSTIȚII DE MĂRȚIȘOR.
Deschisă în perioada 1 – 31 martie la Cernăuți, expoziția va cuprinde mărțișoare și felicitări confecționate manual de copii în cadrul proiectului Atelier de creație: Micii Meșteșugari, cel mai important proiect educativ desfășurat în Muzeul Satului Bucovinean.
În cadrul acestei manifestări culturale, dedicată înnoirii timpului și renașterii naturii odată cu sosirea primăverii, va fi susținută și o conferință legată de semnificațiile acestui simbol și rolul pe care îl reprezintă tradițiile și obiceiurile de primăvară în promovarea și îmbogățirea valorilor culturale românești.
Mărțișorul ca simbol care de-a lungul secolelor a reușit să transmită un mesaj puternic de speranță, frumusețe, iubire și renaștere, a întrunit toate condițiile pentru a fi înscris pe lista reprezentativă a patrimoniului imaterial UNESCO.