Un echipaj rutier din cadrul Poliției Municipiului Suceava a oprit pentru control pe DN 17, în interiorul localității Ilișești, sâmbătă, autoturismul condus de un bărbat de 49 de ani din municipiul Vatra Dornei.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Potrivit IPJ Suceava, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.