Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

45 de controale la unități de prelucrare a lemnului din județul Suceava

În perioada 09-15 februarie 2018, poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Suceava au desfăşurat, zilnic, acțiuni pe raza județului privind prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

Au fost executate 45 controale la unităţi economice şi în fondul forestier. Au fost constatate 8 infracțiuni şi s-au aplicat 119 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 74.431 lei. În cadrul acţiunii au fost confiscaţi/indisponibilizaţi 95,76 m.c. material lemnos, în valoare de 36.682 lei.

La 14.02.2018, orele 19.24, au oprit pentru control, pe raza oraşului Gura Humorului, autoutilitara marca condusă de un bărbat din comuna Stulpicani care transporta material lemnos și care, a prezentat pentru control un aviz secundar de însoţire emis în data de 14.02.2018 de o societate comercială din comuna Moldoviţa. Întrucât, s-au constatat neconcordanțe între materialul lemnos transportat și cel din documente, autoutilitara a fost condusă la sediul unui depozit aparținândOcolului Silvic Frasin, unde, în urma inventarierii, specialiștii silvici au stabilit faptul că, bărbatul transporta în plus 26,33 m.c cherestea de esență răşinoase, faţă de cantitatea avizată.

În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională cu amendă în cuantum de 6.000 lei, s-a dispus confiscarea cantităţii de 26,33m.c. cherestea răşinoase transportată în plus în valoare de aproximativ 16.000 lei, ce afost predată în custodie Ocolului Silvic Frasin.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. 45 de controale la unități de prelucrare a lemnului din județul Suceava | Moldova24

Lăsați un comentariu

*