Un bărbat de 34 de ani, din orașul Vicovu de Sus, este cercetat de polițiști după ce a fost prins la volanul unei mașini cu un permis de Italia, dar care era fals.
Duminică după-amiază, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control, pe DN 2E din comuna Marginea, autoutilitara condusă de un bărbat de 34 de ani din oraşul Vicovu de Sus, care a prezentat documentele personale, respectiv cartea de identitate, permisul de conducere auto eliberat de autoritățile italiene și cele ale autoturismului.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie auto.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, complicitate la „fals material în înscrisuri oficiale”și „uz de fals”, ce va fi soluționat procedural”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu.