Zăpada continuă să le pună probleme șoferilor care nu adaptează viteza la condițiile de drum.
Vineri dimineață, un autoturism a ajuns într-un șanț, într-o curbă, la Salcea, iar un altul a ajuns tot într-un șanț, într-o intersecție.
Și la Moara un tir a derapat din cauza faptului că era echipat cu anvelope de vară.
Județul Suceava se află sub cod galben de ninsori în intervalul 8 februarie, ora 18.00- 9 februarie, ora 17.00.
În intervalul menționat, în toate zonele de munte va ninge, iar în regiunile nord-estice, nordice şi centrale, treptat vor predomina ninsorile.
Local în Carpaţii Orientali, precum și în nordul Moldovei, Maramureș și în estul Transilvaniei, cantităţile de precipitaţii vor atinge 15…20 l/mp și se va depune strat nou de zăpadă.
Începând cu primele ore ale zilei de vineri (09 februarie), vântul se va intensifica în cea mai mare parte a Moldovei, cu viteze de 45…55 km/h, dar și pe crestele montane, unde temporar vor fi rafale de 65…70 km/h.
Mai ales pe parcursul zilei de vineri (09 februarie) intensificări temporare ale vântului se vor semnala și în regiunile sudice, sud-estice și centrale, cu viteze în general de 50…55 km/h.