Un bărbat a furat o mașină, a condus beat și fără permis de conducere și a produs și un accident cu autoturismul.
Miercuri, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au formulat propunere de arestare preventivă a lui Pruteanu Gheorghe Lucian pentru infracţiunile de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”.
„Aventura” bărbatului a avut loc la data de 05 februarie 2018, în jurul orei 11.40, când aflându-se sub influenţa alcoolului şi fără a deţine permis de conducere, acesta a sustras un autoturism pe care l-a condus pe raza localităţii Cornu Luncii, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp de beton pentru susţinerea cablurilor electrice.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la Spitalul Fălticeni în vederea recoltării mostrelor biologice. Din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie eliberat de Serviciul de Medicină Legală Suceava a rezultat că inculpatul avea o alcoolemie de 2,20 g‰ (proba I – ora 13.00).
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Fălticeni a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 zile.