Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Puști de 13 ani prins la volanul unei mașini. A încercat să-i păcălească pe polițiști

Un puști de 13 ani din Rădăuți a fost prins la volanul unei mașini deși nu avea nici măcar vârsta pentru a obține permisul de conducere. Polițiștii din Rădăuți au efectuat un semnal de oprire unui autoturism, în noaptea de luni spre marți, care circula pe Calea Buco­vinei din municipiul Rădăuţi, dar persoana de la volan când a văzut semnalul polițiștilor a oprit după aproximativ 20 de metri.

Oamenii legii l-au identificat la volan pe Sergiu D., de 20 de ani, din Rădăuți, iar pe bancheta din spate Leonard L, de 13 ani, tot din Rădăuți, și Iuliana B., din comuna Satu Mare.

Polițiștii și-au dat seama că de fapt la volan era puștiul de 13 ani, dar a oprit după 20 de metri ca să poată face schimb cu tânărul de 20 de ani.

Se pare că tânărul de 20 de ani i-a dat puștiului să conducă mașina deși știa că nu are permis de conducere. Astfel că Leonard L. este cercetat pentru conducere fără permis, iar Sergiu D. pentru încre­­dinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obli­­­gativitatea deţi­nerii permisului de conducere, pentru a fi condus pe drumurile publice, unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*