Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Un bărbat și-a înjunghiat soția pentru că s-a săturat să o vadă beată. Cum a fost pedepsit

Un bărbat din comuna Capu Câmpului a fost condamnat, marți, pentru că și-a înjunghiat soția de supărare că aceasta consuma frecvent băuturi alcoolice. Dumitru Cioban a fost pedepsit de magistrații Tribunalului Suceava la patru ani de închisoare pentru tentativă la violență în familie. Decizia nu este definitivă.

Potrivit procurorilor, cei doi locuiau singuri într-o locuință din Capu Câmpului, iar de mai mult timp femeia obișnuia să consume cantităţi mari de băuturi alcoolice, fapt de natură a-l nemulţumi pe soţul său şi totodată motiv de certuri şi scandaluri permanente între cei doi soţi.

În dimineaţa zilei de 10 aprilie 2017, bărbatul a plecat de la domiciliu pentru a desfăşura diverse activităţi pe un teren agricol. Ulterior a revenit la domiciliu, a finalizat unele activităţi gospodăreşti în curtea casei sale după care, în jurul orelor 21:00, a intrat în locuinţă. Acolo a descoperit-o pe soţia sa în stare de ebrietate.

Deranjat în mod vădit de starea de ebrietate în care a găsit-o şi în acea seară pe soţia sa, s-a enervat şi a lovit-o pe aceasta peste faţă cu palmele şi pumnii, apoi a luat un cuţit tip de bucătărie şi a lovit-o cu acest obiect pe victimă în partea laterală dreapta a toracelui.

După aplicarea loviturii cu cuţitul, inculpatul şi-a dat seama că i-a produs soţiei sale o vătămare destul de gravă şi i-a propus să solicite ajutorul altor persoane. Întrucât soţia sa a refuzat, inculpatul şi-a finalizat treburile gospodăreşti şi s-a culcat până în dimineaţa zilei următoare.

„În dimineaţa zilei de 11 aprilie 2017, în jurul orei 06:00, inculpatul s-a dus la locuinţa vecinului său, l-a informat pe acesta că soţia sa a avut un accident în seara precedentă, iar acesta a solicitat telefonic o ambulanţă. La scurt timp, la locuinţa celor doi soţi s-a deplasat un echipaj medical, iar ulterior şi lucrătorii de poliţie. Conform concluziilor cuprinse în raportul de constatare medico-legală victima a prezentat traumatism cranio-facial (obiectivat prin echimoză) şi un traumatism toracic (obiectivat prin echimoze şi plagă înţepat-tăiată parasternală dreapta complicată cu hemopneumotorax drept ce a necesitat drenaj pleural drept cu evacuarea cantităţii de 700 ml sânge). Aceste leziuni au necesitat în vederea vindecării un nr. de 25-30 zile de îngrijiri medicale, plaga parasternală dreapta punând în primejdie viaţa victimei”, susțin procurorii.

Și-a înjunghiat soția pentru că s-a săturat să o vadă beată. Bărbatul, trimis în judecată de procurori


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*