Vineri, 2 februarie 2018, elevii clasei a VII a – A din Școala Gimnazială Ipotești, coordonați de către prof. dr. Simona Sîrghie, au participat la ORA DE ISTORIE LA CETATEA DE SCAUN A SUCEVEI.
Este prima dintre activitățile care au fost cuprinse în parteneriatul semnat între Școala Gimnazială Ipotești și Muzeul Bucovinei, Serviciul Cetatea de Scaun prin coordonatorul proiectului educational, șef Serviciu Catrinar Gabriel Marcel.
Acesta își propune stimularea interacțiunii pe liniee ducațională între muzee și școli în vederea sporirii interesului elevilor față de patrimoniul local și studierea istoriei.
În cadrul activității, elevilor le-au fost furnizate într-o manieră atractivă numeroase informații despre modul în care s-au derulat operațiunile militare din timpul luptei de la Podul Înalt și consecințele acesteia asupra evoluției raporturilor dintre Imperiul Otoman și Moldova, precum și detalii din timpul domniei lui Petru Rareș.
Aspectele teoretice ale temelor analizate au fost apoi exemplificate printr- o serie de studii de caz care au fost efectuate în incinta Cetății de Scaun.
Lecțiile au fost susținute de muzeografii Serviciului Cetatea de Scaun, Paula Moroșanu și Ciprian Petru Popovici.
Cadrele didactice interesate să participe la lecțiile mai sus amintite dar și la lecțiile viitoare se pot programa la numărul de telefon 0771 592249.