Bărbatul de 32 de ani, din comuna Bilca, care a fost prins și încătușat de polițiști după o urmărire cu focuri de armă, a fost arestat preventiv vineri după ce Judecătoria Fălticeni a admis cererea procurorilor de arestare pentru 30 de zile. Este vorba despre Constantin Romică Mucea.
Potrivit deciziei, instanța „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni. Arestarea preventivă a inculpatului Mucea Constantin Romică pe o durată de 30 de zile, de la data de 2 februarie 2018 până la data de 3 martie 2018 inclusiv, pentru săvârşirea infracţiunii de „contrabandă” prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006. Respinge cererea inculpatului formulată prin apărător ales pentru luarea măsurii controlului judiciar. Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”.
Totul s-a petrecut joi noapte (1 februarie). În timp ce acționa pe DN 2E, în localitatea Spătărești, un echipaj rutier din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism Mercedes, însă conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia, bărbatul părăsind, la un moment dat, partea carosabilă şi intrând pe un teren viran, unde a abandonat vehiculul și a fugit fiind urmărit de polițiști.
În timpul urmăririi, agenții de poliție l-au somat de mai multe ori verbal pentru a se opri și, întrucât persoana în cauză și-a continuat deplasarea, unul dintre poliţişti a efectuat un foc de armă în plan vertical cu armamentul din dotare, moment în care suspectul s-a oprit, fiind imobilizat și încătușat.
Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un bărbat de 32 de ani din comuna Bilca, iar în urma controlului interiorului autoturismului, au fost identificate 14.455 pachete cu țigări de proveniență Duty Free, bunuri pentru care acesta nu a putut prezenta documente legale de proveniență.
Autoturismul, în valoare de aproximativ 4.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul poliției, iar țigările, în valoare de circa 170.000 lei, au fost ridicate în vederea cercetărilor.