Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO! Doi tineri suceveni reținuți pentru contrabandă. Au fost prinși cu țigări de aproape 47.000 de lei, la Vicovu de Sus

Doi tineri, în vârstă de 17 ani, respectiv 20 de ani, din județul Suceava, au fost reținuți după ce au fost prinși cu țigări de contrabandă de aproape 47.000 de lei.

F. J. în vârstă de 20 de ani și G. M., de 17 ani,  au fost văzuți, luni seară, de polițiștii de frontieră, în timp ce se deplasau pe raza localităţii Vicovu de Sus, de la frontiera de stat spre interiorul ţării, transportând colete voluminoase.

Când poliţiştii de frontieră i-au somat să se oprească, cei doi au abandonat coletele şi au încercat să fugă. Nu le-a mers, însă. Polițiștii i-au reținut.

„Imediat au fost informate și autoritățile de frontieră ale statului vecin, concomitent cu dispunerea unor măsuri de cercetare a zonei, ocazie cu care au fost descoperite mai mulțe colete care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană. Drept urmare, s-a luat măsura conducerii celor doi cetățeni împreună cu coletele la sediul poliției de frontieră unde, în urma inventarierii baxurilor, s-a constatat că acestea conţin 4.000 pachete ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană. Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 46.800 lei, a fost ridicată în vederea confiscării. Cei doi cetățeni români sunt cercetați de către polițiștii de frontieră sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și trecere frauduloasă a frontierei de stat. Lucrarea penală a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea soluționării legale”, susține purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră, comisarul șef de poliție, Ilie Poroch – Serițan.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*