Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO Bătrân găsit carbonizat în propria locuință

Un bătrân, în vârstă de 84 de ani, din localitatea Negostina, comuna Bălcăuți, a fost găsit carbonizat, marți dimineață, în propria locuință.

Bărbatul a fost găsit mort de pompieri, care au fost chemați să stingă incendiul care a cuprins gospodăria omului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, pompierii militari de la Garda de Intervenție Siret și de la Detașamentul Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Calafindești, au intervenit cu cinci autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, izbucnit la o gospodărie din satul Negostina, comuna Bălcăuți.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat trei anexe gospodărești, printre care și o bucătărie de vară, toate construcții corp comun, cu pericol de propagare la casa de locuit și la restul gospodăriei.
Din nefericire, în bucătăria de vară a fost găsit trupul carbonizat al proprietarului, un bărbat în vârstă de 84 de ani.

A ars astereala șurii, grajdului și băcătăroiei de vară pe aproximativ 150 de metri pătrați. Au mai ars 10 metri pătrați din acoperișul casei, bunuri casnice din bucătăria de vară, planșeul corpului comun pe 100 de metri pătrați, circa 5 metri cubi lemn de foc și o tonă de furaje. S-au degradat 10 metri pătrați dintr-un perete al casei și tabla acoperișului pe aproximativ 150 de metri pătrați.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.
Focul a fost lichidat la ora 10:25, iar pompierii au salvat restul casei și celelalte anexe din gospodărie.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*