Gelozia i-a luat mințile unui sucevean, care și-a ucis un prieten cu un prelungitor, după ce l-a văzut sărutându-se cu iubita sa. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus, acum, trimiterea în judecată a lui Mihăiță Airinei, cercetat în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
Potrivit anchetatorilor I.I., un bărbat necăsătorit, locuia singur într-o casă din comuna Adâncata, fiind prieten cu O.A.M., dar și cu inculpatul Airinei Mihăiţă pe care îl vizita destul de des şi cu care obişnuia să consume băuturi alcoolice.
În a doua jumătate a anului 2017, femeia s-a mutat la locuinţa inculpatului Airinei Mihăiță, întrucât imobilul în care locuia era într-o stare avansată de degradare şi nu era încălzit. Din acel moment, între cei doi s-a înfiripat o relaţie de prietenie, cei doi întreţinând relaţii sexuale.
În după amiaza zilei de 02 decembrie 2017, cu aproximaţie ora 17:30, I.I. s-a deplasat la locuinţa inculpatului Airinei Mihăiţă, unde se afla şi O.A.M., cu intenţia de a socializa şi de a consuma băuturi alcoolice. Victima a adus o sticlă cu vin, iar cei trei au consumat băutura, precum şi o cantitate de bere.
După un timp, femeia s-a sărutat cu victima I.I., venită în vizită, iar în acel moment Airinei Mihăiță a devenit violent, irascibil şi a început să aibă manifestări de gelozie.
A făcut o criză de nervi, a strigat către victimă să părăsească imobilul, după care a iniţiat un atac asupra ei, lovind-o cu pumnii şi picioarele la nivelul corpului, dar şi în zona capului.
Inculpatul Airinei Mihăiţă l-a izbit pe prietenul vizitator afară din casă, prin geamul de la bucătărie. Victima I.I. s-a ridicat cu greu de la sol şi a revenit în locuinţa inculpatului, într-o cameră alăturată bucătăriei, un dormitor. Aici, inculpatul s-a năpustit asupra lui cu pumnii şi picioarele, doborându-l la sol. Inculpatul l-a lovit haotic şi cu putere cu pumnii şi picioarele peste corp, însă în special în zona capului, a feţei. De asemenea, inculpatul s-a folosit şi de un cablu electric de alimentare (un prelungitor), obiect cu care a lovit victima peste corp cu putere şi la un moment dat a înfăşurat cablul după gâtul victimei, încercând să o ştranguleze. La scurt timp victima a decedat.
„Potrivit concluziilor raportului medico-legal de necropsie moartea victimei a fost violentă, s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral acut cu fractură de calotă şi bază craniană şi hemoragie meningo-cerebrală agravat de consumul excesiv de alcool”, spun procurorii.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.
„Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, susțin anchetatorii.