Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO! Țigări de aproape 100.000 de lei abandonate de contrabandiști. Au fost surprinși în timp ce cărau coletele

Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit și confiscat, în ultimele 24 de ore, 8.500 pachete țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 99.500 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, joi, 18 ianuarie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina– ITPF Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 17.00, polițiștii de frontieră au observat pe raza localității Lupcina, jud. Suceava, mai multe persoane care se îndreptau de la frontiera de stat spre interiorul țării, transportând, în spate, colete voluminoase.
Drept urmare, lucrătorii  au somat verbal persoanele în cauză, însă acestea au abandonat coletele și au fugit, întorcându-se pe teritoriul statului vecin.

Imediat, au fost anunțate și autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.

La fața locului, au fost descoperite 6 colete care conțin țigări de proveniență ucraineană.
Baxurile cu țigări au fost transportate la sediul poliției de frontieră, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 8.500 pachete țigări, marca Marble, în valoare de aproximativ 99.500 lei.

În cauză, polițiștii de frontieră au ridicat întreaga cantitate de țigări în vederea confiscării și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat.

În continuare, se fac cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO! Țigări de aproape 100.000 de lei abandonate de contrabandiști. Au fost surprinși în timp ce cărau coletele | Moldova24

Lăsați un comentariu

*