Bucovinenii sunt vizitați des de românii de peste hotare sau de străinii care au înțeles ce valoare au acest obiecte venită parcă, de dincolo de vremuri.
Costă însă sute de euro, în funcție de complexitatea lucraturii și de materialele folosite.
În satul Mănăstirea Humorului, două femei, mama și fiica, lucrează manual și, după modele străvechi, îmbogățite cu simboluri cu semnificație profundă pentru cei bătrâni. Doamna Valeria are 75 de ani și a cusut pentru prima dată o ie la 12 ani.
Fiica Valeriei, Lina, nu a fost mereu îndrăgostită de cusutul acestor cămăși românești. Mama ei a vrut chiar să vândă războiul de țesut, vechi de 100 de ani, însă încet-încet, Lina a înțeles cât este de valoros și a început să îl folosească.
Lina Juncan, meșter popular: “Eu am crescut de mică cu războiul de țesut în casă, nu de multe ori am vrut să renunț, pentru că e muncă de migală de matematică de geometrie, trebuie să fii atent acolo.”
Acum, cele două femei au comenzi din toată lumea. Prețurile unei îi ajung până la 500 de euro în funcție de complexitatea modelului.
Prin intermediul muncii sale, Lina a reușit să îl întâlnească de mai multe ori chiar pe prințul Charles.
În satul Ciumarna, la câțiva kilometri de mănăstirea Moldovița, o femeie țese de 35 de ani, la război – covoare din lână de oaie. A început pe vremea când era o copilă, iar sursa de inspirație a fost… tot mama ei.
Maria Loba, meșter popular: “Aici țesem țol, care se poate pune și pe jos și pe pat și pe perete, oriunde e din lână adevărată, e din lână de oi.”
Maria țese și covoare colorate, încărcate cu modele care parcă te vrăjesc, însă toate necesită multă muncă și dragoste până pentru perfecțiunea lucrăturii!
Femeia este ajutată și de fiul ei – răspunzător și cu țesutul și cu marketingul.
Ionuț Loba, meșter popular: “Modelul asta, care e foarte mărunt, ajunge la 150-200 de euro, dar un model mai simplu, care nu are așa multe legături pe el, ar putea să fie 100 de lei. Rezistă ani și ani și culorile-unele dintre materiale sunt cu culori naturale- se păstrează mulți ani.”
Un covor ceva mai ieftin și întâlnit frecvent în casele de la țară este țolul, făcut, de regulă, din resturi de la alte lucraturi. În medie, se vinde cu 70 de lei metrul liniar.
Din păcate, deși avem adevărate comori populare în satele românești, în marile orașe magazinele și târgurile sunt pline de ii sau covoare făcute în serie, aduse din import.
Sursa: Pro TV